Farmaciile, zilnic la raport

Din data de 1 mai, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate va implementa un sistem informatizat care le va permite farmaciilor de pe tot teritoriul județului Iași să raporteze zilnic plafoanele de care mai dispun pentru eliberarea medicamentelor compensate și gratuite. Astfel, atât responsabilii cât și asigurații vor putea afla în fiecare zi la ce punct farmaceutic pot merge pentru a-și procura acest tip de medicamente.

Persoanele care nu au acces la Internet vor putea obține aceste informații folosind linia telefonică gratuită Telverde 0 800 800 983 aflată la dispoziția tuturor asiguraților.